Lumina este de natură electromagnetică.
Viteza de propagare a undei electromagnetice, depinde, conform
teoriei lui J. C. Maxwell, de permeabilitatea magnetică şi permitivitatea
electrică a mediului, iar în vid valoarea obţinută prin calcul, coincide cu viteza de propagare a luminii,
determinată experimental.
Indicele de refracţie al mediului n=c/v= f(λ), arată dependenţa acestuia de lungimea de undă.
Fiecare
culoare înseamnă o radiaţie cu o anumită frecvenţă.
Ştiind că indicele de
refracţie este n=c/V=f(λ), putem stabili o dependenţă a indicelui de refracţie
de lungimea de undă.
Dispersia este fenomenul de variaţie a indicelui de refracţie cu lungimea de undă : n=c/V=f(λ)
În general indicele de refracţie
creşte odată cu frecvenţa (respectiv scăderea lungimii de undă), deci are
valori mai mari pentru radiaţiile violete decât pentru cele roşii.
O astfel de
dispersie se numeşte dispersie
normală. în caz contrar se numeşte dispersie anomală.
